Bătălii de foc pentru Dinamo București și SCM Rm. Vâlcea în cupele europene. CSM București are „cuplaj”, iar Constanța încearcă să reînvie seria marilor victorii

Redactor:
Marius Hutu
Bătălii de foc pentru Dinamo București și SCM Rm. Vâlcea în cupele europene. CSM București are „cuplaj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șapte echipe românești vor evolua la sfârșitul acestei săptămâni în cupele europene, patru la feminin și trei la masculin. 

Cluburile feminine angrenate în cupele europene joacă ultimele meciuri oficiale din 2018, pentru că de luni se intră pe calendarul echipelor naționale. Campionatul European de handbal bate la ușă (29 noiembrie – 16 decembrie), iar România va fi una din cele 16 participante. Așadar, CSM București, SCM Rm. Vâlcea, SCM Craiova și Măgura Cisnădie, patru din primele cinci echipe ale Ligii Naționale, își încheie la rândul lor evoluțiile din acest an, celelalte formații fiind deja în vacanță.

CSM București – Bietigheim, duminică, ora 17:15, Sala Dinamo (grupa D a Ligii Campionilor)

Campioana României și-a asigurat matematic accederea în grupele principale ale competiției, după victoria cu 34-28, etapa trecută, pe terenul echipei FTC Rail Cargo. De asemenea, Bietigheim a fost deja eliminată, suferind și o pierdere importantă în lot, accidentarea căpitanului Kim Naidzinavicius. Jocul nu mai prezintă, așadar, o miză din punct de vedere al clasamentului. CSM București își dorește însă foarte mult revanșa după înfrângerea din tur cu 30-28. De asemenea, Cristina Neagu își poate consolida cu această ocazie poziția de lider în clasamentul golgheterilor.

SCM Rm. Vâlcea – Ikast Herning, duminică, ora 15.30 (manșa a doua a turului 3 preliminar al Cupei EHF; în tur 16-22)

Vâlcea a avut un parcurs perfect în România, reușind să termine anul în fața echipei CSM București. În primele trei luni ale sezonului a avut însă și o sincopă, în Europa, chiar în partida tur cu Ikast Herning, motiv pentru care a pierdut la o diferență destul de consistentă, cu 22-16. Vâlcea freamătă însă înaintea acestui joc și așteaptă echipa daneză în „vulcanul” din Sala Polivalentă, unde speră cu ajutorul publicului să reușească o răsturnare spectaculoasă a rezultatului. Trupa lui Florentin Pera a trecut repede peste meciul tur și a câștigat categoric pe terenul echipei Măgura Cisnădie cu 27-20. Rămâne de văzut totuși dacă Ikast Herning va putea fi doborâtă, având în vedere experiența internațională pe care a acumulat-o în ultimii ani.

SCM Craiova – Borussia Dortmund, ora 18:00 (manșa a doua a turului 3 preliminar al Cupei EHF; în tur 19-17)

Formația din Bănie are cele mai mari șanse din România să se califice în grupele Cupei EHF, după ce în partida tur s-a impus cu 19-17. SCM Craiova nu va avea însă o viață deloc ușoară, în contextul în care trei jucătoare s-au accidentat, este vorba despre Ana Maria Țicu, Andreea Ianăși și Jelena Trifunovic. Deținătoarea Cupei EHF se va baza, în schimb, pe liderul Cristina Zamfir.

Măgura Cisnădie – Zvezda Zvenigorod, ora 18:00 (manșa a doua a turului 3 preliminar al Cupei EHF; în tur 24-29)

Măgura Cisnădie se regăsește, probabil, în cea mai slabă formă sportivă din ultimul an și jumătate. Echipa lui Alexandru Weber abordează returul cu Zvezda Zvenigorod după o serie de trei înfrângeri. Handicapul de cinci goluri din tur (24-29) nu este imposibil de recuperat, Zvezda nu mai este echipa de altădată, dar este evident că Măgura trebuie să arate altceva decât la ultimele meciuri, dacă vrea să se califice în grupele Cupei EHF.

La masculin, handbalul românesc este reprezentat în Europa de trei formații, Dinamo București, HC Dobrogea Sud Constanța și CSM București, poate echipele cu cele mai mari șanse de a câștiga titlul în Liga Națională la finalul sezonului. Ultimele două s-au desprins de pluton, după ultimele jocuri pe plan intern.

Elverum – Dinamo București, duminică, ora 19:10 (grupa D a Ligii Campionilor)

Dinamo București a avut o toamnă superbă în Liga Campionilor, dar entuziasmul de la echipă s-a mai estompat după ce a obținut doar un punct în Liga Națională din șase posibile, în ultimele două etape cu Potaissa Turda și Steaua. „Câinii roșii” trebuie să uite rapid însă aceste jocuri, dacă își dorește o calificare în premieră în play-off-ul Ligii Campionilor, care în acest moment îi este la îndemână. Dinamo se află pe locul 2 în grupă, la două puncte distanță de Wisla Plock, polonezii având însă și un meci mai mult disputat. Lupta pentru calificare este foarte aprigă, Elverum și Ademar Leon având la rândul lor șanse pentru a avansa în faza următoare a competiției. Cu un succes, Dinamo se califică mai departe în proporție de 90%, având în vedere că mai are două jocuri cu Riihimaen Cocks și Wacker Thun, în timp ce Elverum va fi eliminată din cursă. Și o înfrângere la maximum două goluri în Norvegia, cu cel puțin 25 de goluri marcate, îi oferă un avantaj reprezentantei României. În tur, Dinamo s-a impus cu 26-24 și astfel ar avea avantajul meciurilor directe și cu Elverum, în cazul unei egalități la puncte. Clasament la zi în grupa D: 1. Wisla Plock – 12p (8j), 2. Dinamo – 10p (7j), 3. Ademar Leon – 9p (7j), 4. Elverum – 8p (7j). Săptămâna viitoare se va disputa partida Wisla Plock – Ademar Leon.

Malmo – HC Dobrogea Sud Constanța, sâmbătă, ora 17:00 (prima manșă a turului 3 preliminar al Cupei EHF)

„Delfinii” traversează o perioadă fastă și speră să profite de acest lucru în „dubla” cu Malmo în Cupa EHF, decisivă pentru calificarea în faza grupelor. Chiar dacă sub o altă denumire – HCM -, Constanța a fost o locomotivă pentru handbalul masculin în cupele europene, în ultimul deceniu, printre altele având o calificare în optimile Ligii Campionilor în 2010 și o prezență în Final Four în urmă cu 4 ani. HCDS a fost la un pas de grupele competiției și anul trecut, fiind eliminată la mare luptă de Magdeburg în aceeași fază (scor 52-53 la „general”). Sorții au fost mai buni în acest sezon, iar Constanța speră să facă în acest weekend primul pas către elita acestei competiții.

CSM București – Parnassos Strovolou, sâmbătă și duminică, ora 12:00, Sala Dinamo (turul 3 al Cupei Challenge. Ciprioții au acceptat să dispute ambele manșe în România)

CSM București are la prima vedere cea mai facilă sarcină la sfârșitul acestei săptămâni. Formația lui Paulo Pereira este pe locul 1 în România, iar adversarul provine totuși dintr-un handbal mai puțin dezvoltat.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Lista scumpirilor din 2025. Cu cât vor crește cheltuielile anuale ale unui cuplu, după majorarea prețurilor
Lista scumpirilor din 2025. Cu cât vor crește cheltuielile anuale ale unui cuplu, după majorarea prețurilor
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe răpitoare
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe…
Vedeta din România care și-a luat mega-țeapă cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat cazarea
Vedeta din România care și-a luat mega-țeapă cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat…
ITP 2025. Obligatoriu pentru românii care au mașini mai vechi de 12 ani
ITP 2025. Obligatoriu pentru românii care au mașini mai vechi de 12 ani
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a…
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la superlativ
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la…
×